Trasee montane

Traseul „300 de scări”

Ușor de parcurs de către drumeții de toate vârstele și cu o durată de 2 – 2,5 ore, traseul „300 de scări” oferă oportunitatea unei scurte aventuri montane, pentru împătimiții de mișcare în aer liber.

Valea Uzului

Slănic Moldova – Culmea Caprioarei – Vârful Șandru Mare- Șaua Nemirei – Vârful Nemira Mare – Vârful Farcu Mare – Vârful Farcu Mic – Valea Uzului (cascada Nasolea Mare).**

Marcaj bandă albastră.
Timp de parcurs: 9-10 ore
Traseul traverseaza culmea principala a Munților Nemira peste Șandru Mare, de la est la vest, din Valea Slănicului pănă în Valea Uzului. Este cea mai accesibilă cale de pătrundere în zona înaltă a munților Nemira din stațiunea balneoclimaterică Slănic Moldova. Marcajul bandă albastră începe din dreptul fostului camping Rai, de unde ne angajăm spre dreapta pe un drum ce urcă ușor aproximativ 50 m după care intrăm pe poteca care traversează un vâlcel și urcă în continuare pe pantele estice ale Culmii Căprioara.
După aproximativ 1 ½ ore de urcare întălnim cotul unui drum forestier pornit din valea Slănicului pe care înaintăm 20-30 m după care intrăm spre dreapta pe poteca care urcă spre culmea principală. Urcăm prin pădurea de molizi tineri și în circa 40 min ieșim într-o poiană de unde admirăm obarșia văii Slănic și zona sudică a Munților Nemira. Trecem pe lăngă stăna amplasată în stănga potecii și ne continuăm traseul prin padurea de conifere. Nu după mult timp ne intersectăm cu traseul bandă roșie care vine dinspre Oituz. Pănă aici am făcut cca 3 ore. Facem dreapta pe creasta principală conduși de cele două marcaje, bandă albastră și bandă roșie, și după cca 10 min ne intersectăm cu marcajul punct roșu care în 5 min ne conduce pănă pe vârful Șandru Mare (1640 m). Aici găsim un refugiu metalic unde ne putem adăposti în caz de vreme rea. După o binemeritată pauză revenim pe creasta principală și continuăm traseul nostru pe bandă albastră. Poteca ocolește pe la vest vârful Nemira Mică (1627 m), și după o ușoară coborăre ajungem în Șaua Nemirei (1440 m).
În aproximativ jumătate de oră ajungem sub vârful Nemira Mare (1649 m), părăsim poteca și în cca 10 min ajungem pe vârf. Și aici suntem întămpinați de urmele luptelor din primul război mondial. Pe vârf este amplasată o cruce metalică. Ne bucurăm de o priveliște măreață, într-un tur de orizont complet: spre nord, culmea principală cu vârfurile Farcu Mare și Farcu Mic, iar la orizont, peste valea Uzului, Munții Ciucului; spre est, plaiul Ciungetului; spre sud culmea principală cu vârfurile Nemira Mică și Șandru Mare; spre vest, valea Apa Roșie, iar la orizont Munții Repatului și Munții Bodoc.
De pe Nemira Mare coboară o potecă de legatură pe versantul estic spre traseul care coboară pe Plaiul Ciungetului spre lacul Balătău și Sălătruc. Această potecă de legatură nu este marcată dar este inclusă în planurile de remarcare ale Serviciului Public Județean Salvamont din Bacău.
De pe vârf coborăm înapoi pe poteca noastră marcată cu bandă albastră pe care mai avem de mers cca 4 ore păna la valea Uzului. După o oră ajungem pe vârful Farcu Mare (1498 m) de unde admirăm imaginea impresionantă a acumulării Poiana Uzului. Continuând pe traseul nostru, trecem pe lănga vârful Farcu Mic, părăsim culmea principală și începem o coborăre cu o diferență de nivel de cca 700 m pănă în valea Uzului. Ajungem la Drumul Județean 123 pe care mergem aprox. 400 m și sosim pe podul peste râul Uz, aproape de coada lacului de acumulare Poiana Uzului.

Șaua Nemirei

Slănic Moldova – Valea Pufu – Vârful La Cireș – Șaua Nemirei*

Marcaj cruce albastră.
Timp de parcurs: 4-5 ore
La confluența Slănicului cu pârâul Pufu urmăm drumul forestier de pe valea acestuia din urma aproximativ 3 km. Din capătul acestuia prindem o potecă care urmărește firul pârâului și la final urcă o coastă pe partea dreaptă printr-o pădure deasă de molid. Intersectăm drumul forestier care coboară în valea Dofteanei și după ce îl traversăm intrăm în pădure și urcăm piciorul de munte spre vârful La Cireș. La cca 1 oră de drum prin pădure sosim pe vârful La Cireș (1063 m), la piramida geodezică. Vârful este acoperit de pădure și în jur descoperim urme ale războiului, tranșee sau amplasamente de tunuri. Traseul își schimbă direcția către sud pentru cca 200 m prin pădurea rară și coboară apoi spre dreapta, în valea Dofteanei. Vom urma drumul forestier pănă la pârâul Țiganca (drumul mai continuă doar cca 300 m). Poteca urcă pe pantă în lungul malului stăng al pârâului și în cca 30 min ajungem în poiana La Table, și după înca 20 min ieșim pe culmea principală a munților, în Șaua Nemirei.(1440 m) unde ne intersectăm cu traseul marcat cu bandă albastră. La 20-30 m de șa gasim un izvor din care ne putem aproviziona cu apă.
Poarta Vânturilor, cum este numita zona de oamenii acestor locuri, desparte vârful Nemira Mică (1627 m) la sud de vârful Nemira Mare (1649 m) la nord.

Nemira Mare

Vârful Nemira Mare – Joncțiunea cu traseul 3 (traseu de legătură)*

Marcaj propus: cruce galbenă
Timp de parcurs: 1 oră
Traseul urmează să facă legătura între traseul de creastă marcat cu bandă albastră și magistrala care traversează culmile secundare care urmează sa fie marcată cu bandă galbenă. Traseul (nemarcat încă) coboară pe o potecă chiar de pe Nemira Mare și urmănd culmea secundară Plaiul Ciungetului se intersectează cu traseul care vine dinspre Argintărie și coboară pe culme spre Lacul Bălătău.

Platoul de sub Vârful Cerbului

Slănic Moldova – platoul de sub Vârful Cerbului*

Marcaj propus: cerc roșu
Timp de parcurs: 30-40 min
Traseul pornește pe valea Dobru și după cca 300 m parcurși pe drum, după un pod facem brusc spre stănga și începem urcarea printr-o pădure frumoasă de fag și molid. Poteca este largă, panta destul de lină, marcajul este foarte vizibil ceea ce face ca traseul sa fie accesibil oricarui vizitator al stațiunii balneoclimaterice Slănic Moldova. Odată ajunși pe platou ni se deschide o superbă panoramă a stațiunii. Ne încărcăm plămănii cu aerul curat, ne odihnim pe băncile montate inspirat pe platou, bucurăndu-ne de frumusețea acestor locuri binecuvăntate.

Sălătruc

Slănic Moldova – Muntele Pufu – La Sălărie – Muntele Cleja – La strigoi – La Argintărie – Plaiul Ciungetului – Streaja Mică – Lacul Bălătau – Sălătruc.*

Marcaj propus: bandă galbenă (fost bandă albastră)
Timp de parcurs: 9- 10 ore.
Traseul face legătura între Slănic Moldova și Sălătruc, traversănd culmile secundare ce se formează spre est din culmea principală, precum și văile dintre acestea.
Marcajul este aproape inexistent pe toata lungimea traseului, din această cauză nu este recomandat decăt celor cu cunoștințe solide de orientare pe munte sau dacă dispuneți de GPS și un trak al traseului pe care să îl urmăriți. Planul pentru remarcare prevede schimbarea fostei benzi albastre cu bandă galbenă pentru a nu se creea confuzie cu traseul marcat cu banda albastră care urmează creasta principală a Nemirei.
Sunt traversați perpendicular, în ordine: Muntele Pufu, valea Dofteanei, Muntele Cleja, valea Ciungetului și pârâul Izvorul Negru.
Traseul începe din partea opusă a intrării principale a hotelului Venus, pe lănga o fostă centrală termică abandonată. Poteca se distinge destul de clar pe urcarea pe Muntele Pufu chiar dacă marcajele sunt extrem de rare, foarte vechi și aproape șterse. După circa o oră de mers ocolim Vârful Pufu (1047 m) și schimbăm brusc direcția, coboram spre vest, trecem pe lăngă cantonul silvic și ieșim la podul peste râul Dofteana, în poiana La Sălărie (610 m).
Ne continuăm traseul urcănd pe pârâul Sălărie pănă la bifurcația văii și urcăm pe piciorul dintre văi unde apar căteva semne rare ale marcajului. După circa o oră ajungem pe culmea Muntelui Cleja și ne continuăm drumul spre nord-vest, pentru a prinde drumul forestier de pe malul drept al pârâului Strigoi și coborăm pănă la confluența cu pârâul Argintărie. Urmăm drumul forestier pe malul pârâului Argintărie păna la locul numit La Argintărie (altitudine 820 m) de unde ne angajăm în serpentinele altui drum forestier care ne poartă în urcuș pe pantele sudice ale Culmii Ciungetului, și de la un cot al său, pe lăngă un podeț, îl părăsim pentru a urma o potecă care ne scoate în culme în cca 10 min. Urmărim poteca de pe Plaiul Ciungetului în direcția nord-est. Dupa circa 2 ore, marcajul coboară brusc din culme spre vest în valea Izvorul Negru. Poteca coboară o pantă înclinată, printre blocuri de stăncă în pădure, trece pe lăngă o baltă și ne scoate la drumul forestier de la Izvorul Negru, lăngă lacul Bălătău.
Lacul Bălătău (în prezent colmatat) este monument al naturii, barajul său apărănd în mod natural, prin alunecarea unui versant, în anul 1883. Pănă în centrul satului Sălătruc mai avem cca 1 oră de mers pe drum forestier.

ru_RUРусский
ro_RORomână en_GBEnglish (UK) ru_RUРусский